"Anul de grație" - Kim Liggett

Titlu: Anul de grație 

Autor: Kim Liggett

Anul apariției: 2019

Editura: Litera

Colecția: Blue Moon

Număr pagini: 324

Rating Goodreads: 4,15

      Cartea Anul de grație, de Kim Liggett, am citit-o datorită unei provocări lansate pe un grup de lectură din care fac parte. Nu știam mai nimic nici despre carte, nici despre autoare așa că înainte să o citesc am citit, fugitiv, câteva recenzii de pe Goodreads, în urma cărora am înțeles că este încadrată în categoria romanelor Young adult și în genul distopic. Trebuie să fie interesantă, mi-am zis mai ales când am văzut că are multe recenzii pozitive. 

      Deși mai citisem romane young adult, din genul distopic am citit doar câteva, dintre care trilogia Jocurile foamei de Suzanne Collins mi-a plăcut cel mai mult. Anul de grație se aseamănă puțin cu romanele lui Collins, întrucât cea mai mare parte a acțiunii are loc în sălbăticie unde personajele se luptă pentru supraviețuire. Dar asemănarea se cam oprește aici. Anul de grație nu m-a captivat de la început așa cum s-a întâmplat cu Jocurile Foamei dar poate că vizionând mai întâi filmele, trilogia a avut un impact mai mare asupra mea și din acest motiv mi-a plăcut mai mult.

      Cartea este structurată în cinci părți, primele patru fiind denumite după cele patru anotimpuri ale anului iar ultimul este intitulat sugestiv Întoarcerea. Mi-ar fi plăcut să avem parte și de capitole dar având în vedere că este relatată la persoana întâi, din perspectiva personajului principal, a fost ușor de citit și așa.

      Acțiunea cărții se concentrează asupra tinerei Tierney James, care la fel ca celelalte fete în vârstă de șaisprezece ani din ținutul Garner, este trimisă în sălbăticie, timp de un an, pentru a-și elibera magia periculoasă. 

      Doisprezece băieți trebuie să aleagă dintre cele treizeci și trei de fete, pe aceea cu care se va căsători după ce se va întoarce din anul de grație, dăruind respectivei fete un voal.

      Tierney speră din tot sufletul să nu se numere printre fetele alese întrucât nu își dorește o căsnicie preferând munca câmpului fiind conectată cu natura încă de mic copil. Tot din copilărie are același vis: o fată cu ochi negri care poartă o floare roșie deasupra inimii. Ce semnificație are oare acest vis? Cunoscând limbajul secret al florilor și al plantelor, lui Tierney îi va fi mai ușor să se descurce în sălbăticie dar va fi oare suficient pentru a supraviețui?

      Recunosc că am fost fascinată de copertă cărții, copertă care simbolizează înfățișarea femeilor din ținut, mai exact modul în care acestea își purtau părul: împletit la spate. Doar culoarea panglicii le deosebea: albe pentru fetele tinere, roșii pentru cele din anul de grație și negre pentru soții. 

      Inocență. Sânge. Moarte.

      După ceremonialul primirii vălului, fetele din anul de grație ajung în sălbăticie unde așteaptă să-si descopere magia și să supraviețuiască în ciuda sorților potrivnici. Nevoite să se descurce cu puținul care li s-a dat, fetele devin tot mai furioase ajungând să se răzvrătească unele împotriva altora, să se lupte cu proprii demoni.

      Ne rănim unele pe altele pentru că doar așa ni se permite să ne exprimăm furia. Când suntem private de alegeri, focul dinăuntru crește. Uneori am impresia că s-ar putea să ardem lumea din temelii cu dragostea noastră, cu furia noastră și tot ce e cuprins între ele.

      Din punctul meu de vedere, cartea a fost cam  macabră și cam deprimantă. Pentru mine a fost prea mult. Mi-aș fi dorit mai multe emoții pozitive și un altfel de final.  Cu toate acestea, mi-a plăcut ideea cărții și am apreciat curajul, ingeniozitatea, caracterul puternic și puterea de sacrificiu a lui Tierney. Mi-a plăcut că și-a păstrat convingerile și a încercat să-și depășească condiția. Din partea mea primește  3 steluțe din 5.