 |
Autor: Ioana Nicolaie
Anul apariției: 2019
Editura: Humanitas
Număr pagini: 224
Rating Goodreads: 4,26
Era într-o ţară o femeie care se numea Reghina. Și femeia aceasta nu era desăvârșită, căci ascundea în suflet o vină mare. Ea se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău. A născut șase fii și șase fiice. Pe alți doi copii n-a putut să-i aducă pe lume. Avea douăzeci de oi, două vaci, doi porci, găini și curci. Și femeia aceasta era mai neînsemnată decât toţi, o slujitoare, o slujnică de alb, care-ar fi putut fi în tot ceasul alungată. Femeia trăia într-o grădină mare, care nici măcar nu era a ei, căci o primise dar de nuntă. Și mai avea o ladă de zestre, încăpătoare, în care nu se știa ce păstrează. O deschidea rar și numai ca să mai pună înăuntru câte-un lucru de care nu se putea despărți.
Cartea Reghinei de Ioana Nicolaie, ilustrează saga unei femei de la țară, cu greutățile și neliniștile ei, cu familia sa numeroasă, care împreună alcătuiesc un corp de "o mie de kilograme" și cu toată povara pe care o mamă eroină o poate căra.
Deși are numai vreo 200 de pagini, cartea nu se citește ușor...se citește printre rânduri, printre lacrimi și suspine. Povestea Reghinei îți ajunge la suflet încă de la primele pagini și nu ai cum să nu regăsești în ea măcar o bucată din sufletul tău.
Cele mai chinuitoare gânduri, cele mai dureroase amintiri sau pur și simplu frânturi de viață, ne sunt înfățișate într-un mod aleatoriu, ca niște pagini amestecate dintr-un jurnal.
Încă din copilărie, Reghinei i-a plăcut munca, știind toate rosturile în gospodărie, cosea frumos, făcându-și singura lada de zestre, pe care, la numai șaisprezece ani, o ia cu ea în Văralia, unde va merge să fie nevasta lui Damian- fiu de pastor, cel pe care speră să ajungă să-l iubească.
Dar vara "care durează trei ani" se sfârșește iar zilele Reghinei nu vor fi doar cu bucurii ci vor fi presărate și cu multă suferință și tristețe. Încă de la apariția primului născut, ea este înșelată de soț, jicnită și bătută, ca mai toate femeile din partea locului.
Dacă bărbatul te-ajută și te-nțelege, e bun.
Dacă nu aruncă salariul la bufet, într-o singură zi, poţi să fii mulțumită. Mare noroc ca mâncarea aia, păturile, să-și mai păstreze o parte din gust. De cele mai multe ori, nu-ți mai rămâne nimic din ea. Ori se face precum piatra, ori îți deschide răni în gură, ori nimerești mereu un mălai mult prea acru. Bărbatul își face tovarăși, se-mbată, suduie cât e ziua de lungă. Te fugărește prin grădini, de nu mai știi unde să te-ascunzi. E numai și numai după noroc. Puține sunt cele ce scapă și le e bine. Dacă ai vânătăi, trebuie să-ţi pecetluiești gura. Nu zici nimic niciodată, nu te poți face chiar tu de ruşine. Taci şi înduri, mi-a spus mama, că asta-i soartă noastră.
Reghina muncește ca o slujnică ca să-și hrănească pruncii, căci doar cu alocațiile și rațiile care li se dau, ar muri de foame. Vara, cu mic cu mare, muncesc cu toții la câmp, toamna copiii mai merg la culesul roadelor iar cu banii câștigați își cumpără cele trebuincioase pentru școală. Iarna este vremea când se taie porcii și vreo trei luni au parte de carne.
Biata mamă le-a îndurat pe toate și nu s-a eschivat de la nicio muncă " fiindcă numai aceea, dacă-i cinstită, îl face întreg pe om."
Cartea merită, fără doar și poate, ⭐⭐⭐⭐⭐, fiind cartea care mi-a plăcut cel mai mult dintre cărțile pe care le-am citit în ultimul timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu