„ Primăvară în Toscana”- Santa Montefiore

Titlul: Primăvară în Toscana 

Autor: Santa Montefiore 

Editura: Litera 

Data apariției: Ianuarie, 2020

Număr pagini: 384.

      Cartea Santei Montefiore am achiziționat-o în primăvara anului trecut și de atunci am tot amânat să o citesc până la sfârșitul lunii trecute, când i-a venit, în sfârșit, rândul la citit. 

      

      Scriitoarea a reușit să mă transpună în atmosfera plină de farmec a acestui anotimp înverzit, prin descrierea minuțioasă a peisajului toscan, simțind aievea parcă parfumul de levănțică sau de iasomie, auzind ciripitul păsărelelor sau gândindu-mă cu poftă la mâncărurile italienești pregătite de Mamma Bernadetta. 

      Santa Montefiore, scriitoare britanică contemporană, locuiește la Londra împreună cu soțul ei, tot scriitor, Simon Sebag Montefiore și cei doi copii, Lily și Sasha. Deoarece mi-a plăcut foarte mult cartea lui Simon, Într-o noapte de iarnă, am fost curioasă și în privința stilului de scriere al soției sale. La fel ca și soțul ei, Santa știe cum să emoționeze cititorul, relatându-ne o poveste de dragoste profundă și plină de mister. 

      După cum reiese și din titlul cărții, Primăvară în Toscana, acțiunea se petrece pe meleagurile Toscanei, în Italia, mai exact la Castelul Montefosco din Colladoro. 

      

      Eroina, Gracie Burton, se înscrie la un curs italian, care se organizează exact acolo unde, în urmă cu 41 de ani, a locuit împreună cu unchiul ei Hans, un renumit restaurator și colecționar de tablouri.  Astfel, însoțită de fiica ei Carina și nepoata Anastasia, Gracie ajunge din nou la Castello Montefosco, loc ce îi răscolește o mulțime de amintiri și îi provoacă nostalgie: 

      O năpădi un dor, un dor cum nu mai simțise de ani întregi, un dor profund. Senzația o speria fiindcă uitase ce rost avea să simtă astfel. Uitase ce însemna să fie tânără, să fie îndrăgostită, să fie nechibzuită, netemătoare și îndrăzneață. Uitase cum să trăiască. Se ghemuise într-o cochilie și rămăsese ascunsă acolo, la adăpost vreme de zeci de ani. 

      Așadar, cartea este scrisă pe două planuri temporale, ambele având-o în centru pe Gracie, în trecut- tânăra pictoriță îndrăgostită de contele Tangredi Bassanelli și în prezent- văduva Gracie, în vârstă de șaizeci și opt de ani, care revine în Colladoro pentru a se împăca cu fantomele trecutului său și în speranța de a-și reîntâlni marea iubire.

      Se simțea norocoasă ca iubise și că trăise. Indiferent de felul în care se sfârsise acea iubire, era fericită că avea ocazia să revadă castelul și să retrăiască momente din tinerețea ei.Ca și cum ar fi deschis din nou o carte aproape terminată și ar fi recitit cele mai frumoase pasaje.

       Ajunsă în Italia, Gracie i se confesează nepoatei sale, Anastasia, povestindu-i o parte din trecutul său uimitor, dar fără să-i dezvăluie adevăratul nume al bărbatului pe care l-a iubit. La rândul ei, Anastasia ii destăinuie bunicii sale idila pe care o începuse cu un chipeș italian de la castel, iar cele doua descoperă că se asemănau mai mult decât credeau până atunci. 

      Când adolescenta află finalul poveștii din trecutul bunicii sale, decide să facă tot ce îi stă în putință pentru a descoperi motivul care stă în spatele nefericirii lui Gracie. 

      Recomand cu drag această carte relaxantă și emoționantă, finalul mi-a smuls câteva lacrimi, iar, ca încheiere, am scris câteva citate care m-au impresionat:

      Suferința e ceva cu care trebuie să te obișnuiești, nu ceva prin care treci și apoi ieși la liman. Nu ajungi niciodată la liman. Pur și simplu continui să trăiești ducându-ți durerea în sufet ca pe un bolovan.

      O inimă rănită te învață ce înseamnă înțelepciunea, compasiunea și înțelegerea față de ceilalți. Suferința din dragoste sapă adânc în ființa ta, făcându-te mai deschis către lume și mai conștient. E parte din marea experiență a vieții. 

       Frumusețea e mereu la îndemâna noastră, zise, cu înțelepciune, Mamma Bernadetta. Gata în orice moment să trezească sufletul, așteptând să fie observată și lăsată să-și facă treaba.