„ Oameni anxioși” - Fredrik Backman

Titlu: Oameni anxioși 

Autor: Fredrik Backman

Anul apariției: 2021

Editura: Art

Număr pagini: 464

      Aceasta este o poveste despre un pod, despre idioți, despre o luare de ostatici și o vizionare de apartament. Dar și o poveste de dragoste. De fapt, mai multe.

      În acest roman, intitulat Oameni anxioși, Fredrik Backman țese o poveste despre oameni în primul rând, despre sentimentele, complexele și anxietatea lor. 

      Într-o zi mohorâtă de iarnă, în centrul Scandinaviei, chiar înainte de ajunul Anului Nou, un spărgător hotărăște să jefuiască o bancă. Dar, spre ghinionul lui, banca se dovedește a fi o agenție care nu lucrează cu numerar. 

      Fugind de poliție, spărgătorul nimerește într-un apartament unde se organiza o vizionare de apartament. Prin urmare, el decide să îi ia ostatici pe oamenii aflați la fața locului: două cupluri, o  directoare de bancă și o bătrână în vârstă de 80 de ani. 

      Făptașul nu era unul obișnuit. El era doar un om care avea nevoie de suma de 6500 de coroane pentru a plăti chiria și avea de gând să înapoieze toți banii băncii, cu dobândă.

      De ce este o poveste despre un pod?

      În urmă cu zece ani, un bărbat s-a aruncat de pe un pod. Înainte, i-a scris o scrisoare unei femei care lucra la o bancă și care a refuzat să-i acorde un credit. Această poveste îi leagă pe mai multe personaje din carte. Care sunt aceste personaje și ce au ele în comun, vom descoperi pe măsură ce înaintăm cu lectura.

      În opinia mea, Fredrik Backman reușește în acest roman să creeze mai mult suspans decât în celelalte romane ale sale dar utilizează același stil ironic și realist în ceea ce privește personajele. Regăsim subiecte precum: iubirea, familia, anxietatea sau homosexualitatea,abordate cu acea  profunzime care nu poate decât emoționa și sensibiliza cititorul, aducându-l în starea de a empatiza cu eroii cărții pentru că nu ai cum să nu te regăsești măcar puțin în personajele lui Backman.

      Cuplul Ana și Roger mi- a adus aminte de Ove și de soția lui, personaje din alt roman de-al scriitorului, la fel de diferiți la caracter dar pe care îi leagă o mare iubire.

      - Îl iubești pe celălalt până când nu mai puteți trăi unul fără altul. Pe urmă nici când nu mai iubești o vreme, tot nu mai poți trăi...fără celălalt.

      Ana reprezintă tipologia femeii de succes, cu cariera, în timp ce Roger este genul bărbatului familist care a renunțat la carieră pentru a sta acasă, să aibă grijă de copii. După ce copiii au crescut, ei n-au mai știut cum să se regăsească.

     Când ești părinte, tot oxigenul familiei e consumat, preț de câțiva ani, de sentimentele copiilor. Iar emoțiile pot fi atât de intense, încât unii adulți nu apucă ani de zile să-și mărturisească propriile trăiri. Și, dacă n-ai avut șansa să vorbești despre asta suficient de lung timp, în cele din urmă nu mai știi cum se face. 

       Aparent, persoanele din apartament nu par să aibă prea multe în comun, dar pe măsură ce ajung să se cunoască mai bine realizează că îi leagă aceeași anxietate, aceleași temeri și suferințe doar că acestea se manifestă în mod diferit, fiecare om luptându-se cu propria lui poveste.

      Relația dintre copii și părinți este ilustrată îndeosebi prin intermediul celor doi polițiști care anchetează cazul: polițistul cel bătrân, Jim și polițistul cel tânăr, fiul său Jack. Jim nu a vrut ca fiul său să devină polițist, ci și-ar fi dorit să ajungă scriitor, așa cum visa el în adolescență.

      Lucru de neînțeles pentru fii și rușinos pentru tați să recunoască, este că de fapt, nu ne dorim să-i vedem pe copiii noștri nici urmându-și propriile visuri, nici călcându-ne pe urme. Ci noi vrem să le călcăm pe urme, când ei ne urmează visurile.

      Mama lui Jack, era nucleul familiei, cea care a ținut familia unită și mi s-a părut uluitor cum aceasta reușește chiar și dincolo de moarte, să  se cuibărească în mintea celor doi bărbați și să le influențeze deciziile. 

      Mi-a plăcut foarte mult și dialogul dintre Zara și psihologa ei, Nadia. Prin  prisma acestor două personaje, scriitorul ne vorbește despre fericire, despre iubire, dar și despre singurătate și anxietate.

      - Dar care-i sensul vieții, după tine? Răspunsul Zarei a sunat ca al cuiva care cugetase ani de zile la asta. 

Răspunsul unei persoane care a hotărât că, pentru ea, era mai important să aibă o slujbă importantă decât o viață importantă: 

- Să ai un scop. O menire. O direcție. Și vrei să știi adevărul? Adevărul e că majoritatea oamenilor vor mai degrabă să fie bogați decât fericiți în viață. 

      Citatele mele favorite din carte sunt prea multe ca să le scriu pe toate, dar am ales top 3 citate preferate, pe care le las, ca încheiere, cu speranța că v-am făcut curioși să citiți cartea.

     Suntem doar străini care trec unul pe lângă celălalt, iar anxietatea ta o atinge în treacăt pe a mea când fibrele hainelor noastre se încurcă și se descurcă preț de-o clipă în aglomerația de pe trotuar. Și nu știm niciodată cu adevărat ce facem unii cu alții.

       Lucru ciudat când vine vorba despre anxietate este că încercăm să vindecăm haosul cu haos. O persoană care se bagă într-o situație catastrofală arareori dă înapoi. De cele mai multe ori continuăm, ba chiar accelerăm. Ne-am creat o existență în care îi vedem pe alții izbindu-se de un zid, dar ne așteptăm ca noi să reușim să trecem prin zid. Cu cât ne apropiem mai mult, cu atât suntem mai convinși că soluții din ce în ce mai improbabile ne vor salva miraculos, în timp ce toți cei care se uită la noi așteaptă să vadă...izbitura.

      Se spune că personalitatea unui om este suma experientelor sale de viață. Dar nu e întru totul adevărat, căci, dacă trecutul nostru ar fi tot ce ne definește, nu ne-am putea suporta pe noi înșine. Trebuie să ne convingem că suntem mai mult decât greșelile noastre de ieri. Că suntem și cele mai bune alegeri pe care le vom face, că suntem și toate zilele noastre de mâine încolo.