vineri, 30 iulie 2021

„ Soția diplomatului”- Pam Jenoff

 



Titlu: Soția diplomatului 

Autor: Pam Jenoff

Editura: Litera 

Colecția: Blue Moon

Data apariției: iulie 2021

Număr pagini: 378

Rating Goodreads: 3,94

      Jenoff explorează, cu sensibilitate și compasiune, situația dramatică lăsată de al Doilea Război Mondial și scoate la lumină această perioadă a istoriei Europei.   

( Library Journal)

      Soția diplomatului este continuarea cărții Iubita comandantului scrisă de Pam Jenoff, fiind a treia carte din serie.

      Personajul principal din acest roman, este, de această dată, un personaj secundar din cel de-al doilea volum și anume Marta Nederman.

      După ce și-a pierdut părinții și prietenii alături de care lucra în rezistență, în timpul războiului, Marta ajunge, grav bolnavă, prizonieră într-un lagăr nazist. Numărându-se printre supraviețuitori, la sfârșitul războiului, Marta se trezește într-o tabără pentru refugiați a Aliaților, unde îl reîntâlnește pe Paul, soldatul american care o salvase din închisoarea nazistă.

      Dar un eveniment nefericit are loc iar Marta este nevoită să plece în Anglia, lăsându-l în urmă pe Paul, bărbatul chipeș de care se îndrăgostise.

      Soarta îi aduce din nou împreună însă, pe cei doi îndrăgostiți, ca să-i despartă apoi într-un mod tragic. Rămasă singură, într-o țară străină, fără familie și fără serviciu, Marta se căsătorește cu Simon, un diplomat britanic, care îi oferă o slujbă ca secretară a sa, la Ministerul de Externe. 

      Când guvernul britanic află că există un spion comunist care le-a compromis activitatea printr-o scurgere masivă de informații, Martei îi revine misiunea de a merge la Praga pentru a obține un cifru, esențial pentru a depista care dintre agenții britanici lucrează, în realitate, pentru sovietici. Astfel, viața Martei va fi pusă din nou în pericol, întâmpinând numeroase obstacole și primejdii pentru a-și îndeplini sarcina. 

      Deși au fost câteva coincidențe incredibile, mi-a plăcut că am avut parte de acțiune și suspans, cartea fiind plină de răsturnări de situații. O lectură captivantă despre eroism, dragoste și trădare, pe care o recomand cu drag! Eu i-am oferit 4 steluțe pe Goodreads. Abia aștept să citesc și cealaltă carte din serie, intitulată, Fiica ambasadorului, pe care am achiziționat-o recent.

      Viața este complicată, răspunde Jan. Este imprevizibilă și scurtă...Dar ține minte, există întotdeauna un preț pentru alegerile pe care le facem.

 




vineri, 16 iulie 2021

" Arta subtilă a nepăsării" - Mark Manson


Titlu
Arta subtilă a nepăsării: o metodă nonconformistă pentru o viață mai bună

Autor: Mark Manson

Data apariției: Noiembrie 2017

Editura: Lifestyle publishing 

Număr pagini: 238

Rating Goodreads: 3.92 din 5

      Arta subtilă a nepăsării ne prezintă, așa cum reiese și din subtitlu, o metodă nonconformistă de a privi viața, pe care nu am mai întâlnit-o în nicio carte de dezvoltare personală până acum. Nu pentru că aș fi citit eu foarte multe cărți de acest gen, dar cele pe care le-am citit, aveau la bază noțiunea de gândire pozitivă. Ei bine, această carte pune accent, contrar așteptărilor mele, pe latura negativă a lucrurilor, pe valorile neconvenționale, și anume: responsabilitatea, nesiguranța, eșecul, respingerea și, nu în ultimul rând, acceptarea morții. 

      Să nu-ți pese înseamnă să privești în față cele mai terifiante și mai dificile provocări ale vieții și totuși să treci la acțiune.

      Prin responsabilitate, autorul se referă la faptul că omul este responsabil pentru orice i se întâmplă în viață, indiferent dacă este sau nu vina lui. În opinia sa, acceptarea responsabilității constituie primul pas spre rezolvarea problemelor noastre. 

      Ceea ce mi-a plăcut îndeosebi la această carte, sunt exemplele pe care ni le oferă autorul. Nu este genul acela de carte de dezvoltare personală plină de teorie și de "sfaturi" care te obosesc la un moment dat, ci autorul ne expune punctul său de vedere prin exemple concrete din viața lui sau din viața unor personalități. Cartea mi-a adus aminte de Cele cinci limbaje ale iubirii, de Gary Chapman, o carte foarte frumoasă, pe care o recomand oricui, unde scriitorul ilustrează limbajele tot prin exemple concrete. 

      Nu am rezonat chiar 100% cu exemplele lui Manson în ceea ce privește responsabilitatea și aici mă refer la responsabilitatea în fața tragediilor oribile. Sunt de acord cu faptul că noi alegem cum să gestionăm experiențele dureroase, cum le putem transforma în experiențe benefice ulterior, dar consider că acest lucru depinde  de personalitatea și de caracterul fiecărei persoane. 

       Manson ne mai vorbește despre formele nesănătoase ale iubirii, despre relații toxice, despre încredere, despre angajament, despre sinceritate și importanța de a spune „ nu”.

      Problema e că iubirea romantică seamănă foarte mult cu cocaina. Adică, seamănă înfricoșător de tare. În sensul că stimulează aceleași părți ale creierului. Îți dă o stare de euforie și te ajută să te simți bine o perioadă, dar creează cel puțin tot atâtea probleme cât rezolvă, așa cum face și cocaina. 

      Ne definim prin ceea ce respingem. Dacă nu respingem nimic( poate și din frica de a nu fi respinși la rândul nostru), practic nu avem identitate. 

      Încrederea e ca porțelanul chinezesc. După ce l-ai spart o dată, s-ar putea să-l poți reface, cu grijă și atenție. Dar dacă îl mai spargi o dată, se va împrăștia în mai multe bucăți si-ți va fi deja mult mai greu să-l repari. Cu cât îl spargi mai des, cu atât se fărămițează în mai multe bucăți și devine mai imposibil de reparat. Prea multe cioburi și prea mult praf.

      Spre final, scriitorul american abordează subiectul eului conceptual, conform teoriei lui Becker, care susține că omul își dorește să lase ceva în urma lui pentru a compensa dispariția eului fizic, subliniind importanța conștientizării și acceptării propriei efemerităti.

 << Bukovsky scria candva: „Toți vom muri, toți până la ultimul. Ce balamuc. Numai pentru asta și ar trebui să ne iubim unii pe alții. Dar nu ne iubim. Suntem terorizați și aplatizați de mizeriile vieții; Suntem consumați de nimicuri.” >>


 

 

 

       

      

    

duminică, 11 iulie 2021

„ Din nou la Pemberley”- Julia Barrett


Titlu: Din nou la Pemberley- continuarea romanului Mandrie și prejudecată 

Autor: Julia Barrett 

Anul apariției: 2013

Editura: Orizonturi

Colecția: Romane celebre continuate 

Număr pagini: 272

Rating Goodreads: 3.34 din 5

      Literatura clasică a avut, are și va avea un loc aparte în sufletul meu. Dragostea mea pentru lectură a început cu un roman clasic intitulat La răscruce de vânturi, de Emily Brönte, roman care a devenit și preferatul meu. Apoi a crescut datorită operelor surorii sale, Charlotte Brönte: Villette și Jane Eyre, după care, această pasiune, a înflorit cu romanele fermecătoare ale lui Jane Austen: Mândrie și prejudecată, Persuasiune și Rațiune și simțire. 

      Romanul Mândrie și prejudecată l-am citit acum trei ani și mi-a plăcut foarte mult. Când am aflat că există o continuare a acestuia, mi-am dorit foarte tare să o citesc și astfel am intrat în posesia cărții Din nou la Pemberley, scrisă sub pseudonimul Julia Barrett. 

      Nu am citit-o imediat, cartea a stat câțiva ani pe raftul meu, nu aș putea spune de ce, poate de teama de a nu rămâne dezamăgită, poate din cauza faptului că am citit mai multă literatură contemporană în ultimii ani, cert este că anul acesta mi-am propus să citesc mai multe opere clasice, precum și continuările romanelor mele preferate. 

      Cartea pe care am citit-o, este cea apărută în colecția Romane celebre continuate, de la Editura Orizonturi, ediție care mi-a plăcut foarte mult, având o copertă tare frumoasă, cu titlurile celor două romane scrise în relief. Cartea este structurată în șase părți și cuprinde patruzeci și patru de capitole scurte, motiv pentru care este foarte ușor de citit și de manipulat.

      Stilul de scriere este de asemenea, ușor, plăcut, nu se compară cu cel al lui Jane Austen din secolul al XIX-lea, bineînteles, dar Julia Barrett reușește totuși să creeze atmosfera epocii respective utilizând un limbaj specific și înfățișându-ne aceleași personaje, puse în situații diferite, însă într-o manieră destul de asemănătoare ca în primul roman, atât din punct de vedere al desfășurării acțiunii cât și prin stilul plin de umor, de sarcasm sau de considerație la adresa personajelor.

      Romanul începe cu un mic rezumat al cărții Mândrie și Prejudecată, lucru care poate ajuta cititorul să-și reîmprospăteze memoria, dacă nu a citit recent primul roman, așa cum a fost în cazul meu. 

       Personajul principal al cărții este Georgiana Darcy- sora arogantului domn Fitzwilliam Darcy, din Mândrie și prejudecată , stăpânul domeniului Pemberley.

       Povestea începe cu debutul domnișoarei Darcy în societate, eveniment organizat la conacul Pemberley din Derbyshire. 

      Cunoscând dezamăgirea în dragoste la vârsta fragedă de cinsprezece ani, Georgiana se hotărăște să nu-și mai ofere inima, cu ușurință, niciunui bărbat, devenind acum la șaptesprezece ani mai cumpătată și dornică să lupte împotriva slăbiciunilor sale. 

      Pe măsură ce înflorea în ea feminitatea, copilul de altădată se preschimba într-o femeie nespus de atrăgătoare. Era înaltă, cu un trup armonios, iar mișcările ei erau pline de grație. Aceste însușiri la care se adăuga și zestrea pe care o aducea, făceau din domnișoara Darcy una dintre partidele cele mai strălucite. Însă, deși îi plăcea să fie curtată de un impresionant număr de pretendenți ireproșabili, totuși nu alesese pe niciunul. Le zâmbea tuturor, se purta frumos cu ei, dar nu făgăduia nimănui nimic.

       La bal își face apariția Thomas Heywood, un tânăr căpitan de marină, întors recent dintr- o misiune de luptă, dar Georgiana, deși se simte atrasă de el, își impune să aștepte până ce bărbatul își va dovedi calitățile, nedorind să-și mai asume riscul unei pasiuni necugetate. 

       Între timp, îi atrage atenția și arhitectul Leigh Cooper, angajat de domnul Darcy pentru a reda grația și frumusețea conacului Pemberley. 

      Care dintre cei doi bărbați va fi cel cu adevărat superior, cel care îi va satisface așteptările, nu va fi chiar așa de greu de ghicit. Mi-aș fi dorit ca scriitoarea să fi pus mai mult accent pe relația dintre cei doi îndrăgostiți, așa cum a procedat Jane Austen în primul roman cu personajele Darcy și Elizabeth, însă, din păcate, am rămas dezamăgită din acest punct de vedere. Nu am simțit emoția, mi-aș fi dorit mai mult dialog între cei doi, am simțit că „ alesul” a fost lăsat cumva în umbră. 

      Pe de altă parte, cartea e drăguță, are un farmec aparte, cum sunt cărțile de genul acesta, părerea mea este că merită citită. Eu am notat cartea cu 3.5 steluțe din 5.

joi, 1 iulie 2021

„ Oameni anxioși” - Fredrik Backman


Titlu: Oameni anxioși 

Autor: Fredrik Backman

Anul apariției: 2021

Editura: Art

Număr pagini: 464


      Aceasta este o poveste despre un pod, despre idioți, despre o luare de ostatici și o vizionare de apartament. Dar și o poveste de dragoste. De fapt, mai multe.

      În acest roman, intitulat Oameni anxioși, Fredrik Backman țese o poveste despre oameni în primul rând, despre sentimentele, complexele și anxietatea lor. 

      Într-o zi mohorâtă de iarnă, în centrul Scandinaviei, chiar înainte de ajunul Anului Nou, un spărgător hotărăște să jefuiască o bancă. Dar, spre ghinionul lui, banca se dovedește a fi o agenție care nu lucrează cu numerar. 

      Fugind de poliție, spărgătorul nimerește într-un apartament unde se organiza o vizionare de apartament. Prin urmare, el decide să îi ia ostatici pe oamenii aflați la fața locului: două cupluri, o  directoare de bancă și o bătrână în vârstă de 80 de ani. 

      Făptașul nu era unul obișnuit. El era doar un om care avea nevoie de suma de 6500 de coroane pentru a plăti chiria și avea de gând să înapoieze toți banii băncii, cu dobândă.

      De ce este o poveste despre un pod?

      În urmă cu zece ani, un bărbat s-a aruncat de pe un pod. Înainte, i-a scris o scrisoare unei femei care lucra la o bancă și care a refuzat să-i acorde un credit. Această poveste îi leagă pe mai multe personaje din carte. Care sunt aceste personaje și ce au ele în comun, vom descoperi pe măsură ce înaintăm cu lectura.

      În opinia mea, Fredrik Backman reușește în acest roman să creeze mai mult suspans decât în celelalte romane ale sale dar utilizează același stil ironic și realist în ceea ce privește personajele. Regăsim subiecte precum: iubirea, familia, anxietatea sau homosexualitatea,abordate cu acea  profunzime care nu poate decât emoționa și sensibiliza cititorul, aducându-l în starea de a empatiza cu eroii cărții pentru că nu ai cum să nu te regăsești măcar puțin în personajele lui Backman.

      Cuplul Ana și Roger mi- a adus aminte de Ove și de soția lui, personaje din alt roman de-al scriitorului, la fel de diferiți la caracter dar pe care îi leagă o mare iubire.

      - Îl iubești pe celălalt până când nu mai puteți trăi unul fără altul. Pe urmă nici când nu mai iubești o vreme, tot nu mai poți trăi...fără celălalt.

      Ana reprezintă tipologia femeii de succes, cu cariera, în timp ce Roger este genul bărbatului familist care a renunțat la carieră pentru a sta acasă, să aibă grijă de copii. După ce copiii au crescut, ei n-au mai știut cum să se regăsească.

     Când ești părinte, tot oxigenul familiei e consumat, preț de câțiva ani, de sentimentele copiilor. Iar emoțiile pot fi atât de intense, încât unii adulți nu apucă ani de zile să-și mărturisească propriile trăiri. Și, dacă n-ai avut șansa să vorbești despre asta suficient de lung timp, în cele din urmă nu mai știi cum se face. 

       Aparent, persoanele din apartament nu par să aibă prea multe în comun, dar pe măsură ce ajung să se cunoască mai bine realizează că îi leagă aceeași anxietate, aceleași temeri și suferințe doar că acestea se manifestă în mod diferit, fiecare om luptându-se cu propria lui poveste.

      Relația dintre copii și părinți este ilustrată îndeosebi prin intermediul celor doi polițiști care anchetează cazul: polițistul cel bătrân, Jim și polițistul cel tânăr, fiul său Jack. Jim nu a vrut ca fiul său să devină polițist, ci și-ar fi dorit să ajungă scriitor, așa cum visa el în adolescență.

      Lucru de neînțeles pentru fii și rușinos pentru tați să recunoască, este că de fapt, nu ne dorim să-i vedem pe copiii noștri nici urmându-și propriile visuri, nici călcându-ne pe urme. Ci noi vrem să le călcăm pe urme, când ei ne urmează visurile.

      Mama lui Jack, era nucleul familiei, cea care a ținut familia unită și mi s-a părut uluitor cum aceasta reușește chiar și dincolo de moarte, să  se cuibărească în mintea celor doi bărbați și să le influențeze deciziile. 

      Mi-a plăcut foarte mult și dialogul dintre Zara și psihologa ei, Nadia. Prin  prisma acestor două personaje, scriitorul ne vorbește despre fericire, despre iubire, dar și despre singurătate și anxietate.

      - Dar care-i sensul vieții, după tine? Răspunsul Zarei a sunat ca al cuiva care cugetase ani de zile la asta. 

Răspunsul unei persoane care a hotărât că, pentru ea, era mai important să aibă o slujbă importantă decât o viață importantă: 

- Să ai un scop. O menire. O direcție. Și vrei să știi adevărul? Adevărul e că majoritatea oamenilor vor mai degrabă să fie bogați decât fericiți în viață. 

      Citatele mele favorite din carte sunt prea multe ca să le scriu pe toate, dar am ales top 3 citate preferate, pe care le las, ca încheiere, cu speranța că v-am făcut curioși să citiți cartea.

     Suntem doar străini care trec unul pe lângă celălalt, iar anxietatea ta o atinge în treacăt pe a mea când fibrele hainelor noastre se încurcă și se descurcă preț de-o clipă în aglomerația de pe trotuar. Și nu știm niciodată cu adevărat ce facem unii cu alții.

       Lucru ciudat când vine vorba despre anxietate este că încercăm să vindecăm haosul cu haos. O persoană care se bagă într-o situație catastrofală arareori dă înapoi. De cele mai multe ori continuăm, ba chiar accelerăm. Ne-am creat o existență în care îi vedem pe alții izbindu-se de un zid, dar ne așteptăm ca noi să reușim să trecem prin zid. Cu cât ne apropiem mai mult, cu atât suntem mai convinși că soluții din ce în ce mai improbabile ne vor salva miraculos, în timp ce toți cei care se uită la noi așteaptă să vadă...izbitura.

      Se spune că personalitatea unui om este suma experientelor sale de viață. Dar nu e întru totul adevărat, căci, dacă trecutul nostru ar fi tot ce ne definește, nu ne-am putea suporta pe noi înșine. Trebuie să ne convingem că suntem mai mult decât greșelile noastre de ieri. Că suntem și cele mai bune alegeri pe care le vom face, că suntem și toate zilele noastre de mâine încolo. 


 


       

 



       


      

     

 

" Sfârșitul șoaptelor"- Ruta Sepetys

  Titlu : Sfârșitul șoaptelor Autor : Ruta Sepetys Număr pagini : 349 Editura : Epica Rating Goodreads : 4,44        Am așteptat să citesc a...