" Sfârșitul șoaptelor"- Ruta Sepetys

 

Titlu: Sfârșitul șoaptelor

Autor: Ruta Sepetys

Număr pagini: 349

Editura: Epica

Rating Goodreads: 4,44 

      Am așteptat să citesc aceasta carte cu nerăbdare deoarece îmi doream să aflu mai multe informații despre evenimentele petrecute în tara noastră în decembrie 1989, atunci când eu aveam doar 3 ani iar tot ce știam despre regimul comunist și dictatura lui Ceaușescu era ce imi povestisera bunicii, cum ar fi: faptul că stăteau la coada ore în sir pentru a-și primi ratia, programul la televizor se rezuma la doua ore pe zi și cum oamenii au ieșit în stradă la Revoluție să lupte împotriva regimului și să-l dea jos pe Ceaușescu.

      Deși cartea Rutey Sepetys este ușor de citit, conținând mult dialog, am avut tot timpul senzația unei atmosferei apăsătoare pe parcursul ei din pricina evenimentelor relatate de autoare  prin ochii unui adolescent bucureștean a cărui familie a suferit enorm din cauza Securității și a comunismului. Chiar dacă această carte este o ficțiune istorică, suferința și traiul chinuit al romanilor au fost cât se poate de reale, în timp ce soții Ceaușescu si familia lor dețineau o avere impresionantă, numeroase proprietăți, bijuterii, haine de blană, sume de bani ascunse în conturi bancare din străinătate. Se zvonea că lăcomia lor era atât de mare încât, Ceaușeștii ar fi furat din apartamentul diplomatic, unde au stat în timpul vizitei lor în Franța, lămpi, opere de artă până și robinetele de la baie. Dar desigur toate astea nu puteau fi spuse cu voce tare, fiindcă pereții aveau urechi și nu puteai avea încredere în nimeni. Timp de 24 de ani, românii au fost captivi într-un regim al terorii. Nu e de mirare că străinii nu cunosc mare lucru despre țara noastră având în vedere că a fost interzis contactul cu străinătatea în timpul regimului.

      Spre deosebire de bunicii și părinții noștri, noi,  cei ce am copilarit după Revoluție, ne  putem considera norocoși că trăim astăzi  într-o perioadă liniștită, nu știm cum e să trăiești fără curent, fără hrană, fără libertatea de exprimare. Dar, asa cum spunea autoarea, citind astfel de cărti, putem împărtăși cu alții povestea poporului român,  "Împreună, putem da voce istoriei".

"      Să locuiesti în București era ca și cum ai fi trăit intr-o fotografie alb-negru. Viața într-o rece monocromie. Știai că existau culori undeva dincolo de nuanțele cenușii de beton și de gri închis ale orașului, dar n-aveai cum să ajungi acolo, nu puteai trece de granița asta fumurie."

"       Securitatea era folosita drept instrument de represiune...Pe lângă arestări, tortură, ucideri, Securitatea racola, intimida și controla o rețea enormă alcătuită din informatori civili. Pe unele persoane recrutate se opunea presiune. Li se spunea ca a fi informator este o datorie patriotică. Altora li se promitea ca vor primi favoruri sau mâncare pentru familiile lor..." ( Nota autoarei)

      " Studenții din București, din Timișoara și din numeroase alte orașe, au ieșit în stradă înarmați doar cu propriul curaj...Curajul de care au dat dovada fost uluitor. Și-au dat viață pentru libertate și vor rămâne pentru totdeauna eroi-martiri ai Revoluției. " ( Nota autoarei)

" Două cărți și o vacantă"- Emily Henry

Titlu: Două cărți și o vacantă

Autor: Emily Henry 

Anul apariției: 2021

Editura: Litera

Număr pagini: 335

Rating Goodreads: 4,05

      

      Două cărți și o vacanță, pare a fi cartea perfectă de luat în vacanță, coperta purtându-te cu gândul la soare și la vară. Însă, contrar așteptărilor, s-a dovedit a fi mai mult o carte de citit iarna, într-un week-end friguros, așa cum am facut eu, pentru că, dincolo de coperta frumos colorată, cartea pune accent pe latura întunecată și imprevizibilă a vieții.

        O familie "perfectă"

       Când January Andrews află la vârsta de doisprezece ani că mama ei este suspectă de cancer, începe să își canalizeze viața spre aspectele ei pozitive, punând iubirea, râsul și frumusețea pe primul loc, convinsă fiind că,  astfel, oricâte necazuri ar avea în viață, toate pot avea un final fericit, ca în cazul familiei sale, mama ei învingând cancerul de două ori

      Astfel, la vârsta de douăzeci și opt de ani, January are parte de job- ul visat devenind scriitoare de romane de dragoste cu happy-end având ca sursă de inspirație părinții minunați și iubitul perfect.

      Moartea tatălui său însă, îi dă peste cap toată viziunea asupra vieții, atunci când, la înmormântare, află despre aventura acestuia cu o altă femeie. Totul în jurul ei se prăbușește, mama sa nu îi mai vorbește, nu mai poate sa scrie și în cele  din urmă iubitul o părăsește... 

      Rămasă fără bani și cu inima frântă, January se vede nevoită să locuiască în  casa de pe malul lacului Michigan, primită moștenire de la tatăl său. Acolo, îl întâlnește pe Gus, rivalul său din facultate, renumit scriitor de ficțiune, de care se simțise întotdeauna atrasă.

      Pactul

      Cei doi scriitori sunt total opuși în ceea ce privește stilul de scriere, băiatul nu crede în finalurile fericite având o experiență de viață  tristă. Între ei, se infiripă o prietenie și se  provoacă reciproc  să scrie următoarea lor carte, fiecare  în genul de scriere al celuilalt. 

Cine își vinde primul cartea, câștigă.

      Deși se simte tot mai atrasă de Gus, lui January îi este teamă să spere la mai mult din cauza reticenței acestuia în ceea ce privește relatiile și deoarece nu își dorește să îl pună pe fugă, decide să nu facă nimic în acestă privință.

      Tipii ca Gus nu acţionau niciodată frâna

atunci când trenul încărcăturilor emoţionale începea să se pună în mişcare, însă erau mereu cei care săreau din tren şi se rostogoleau

departe de şine atunci când îşi dădeau seama că atinseseră viteza maximă.

 

      Lucrurile se complică atunci când January află ceva despre  vecinul ei, ceea ce o bagă și mai mult în ceață. Va putea oare să își reprime sentimentele în ceea ce îl privește pe Gus Everett ? Va reuși să scrie un alt gen literar pe fondul stării sale de spirit și dacă răspunsul este da, ce final va alege? Va reuși să îl înțeleagă pe tatăl său în cele din urmă?

Vă las pe voi să descoperiți. Mie mi-a plăcut foarte mult cartea, am citit-o pe nerăsuflate, motiv pentru care i-am oferit 5/5 steluțe pe Goodreads. 

      Citate preferate: 

      Când lumea din jur îți pare întunecată şi înfricoşătoare, iubirea te poate lua pe sus ca să te ducă la dans; râsul poate să mai aline durerea; frumuseţea să mai spargă din teamă

      

(...) uneori viaţa este foarte grea. Uneori cere atât de multe de la tine, încât începi să pierzi bucăţi din tine pe măsură ce te tot întinzi ca să dai ceea ce cere lumea de la tine.

      

     

      

„Ce știe doar vântul”- Amy Harmon

Titlu: Ce știe doar vântul

Autor: Amy Harmon

Anul apariției: 2021

Editura: Bookzone

Număr pagini: 454

Rating Goodreads: 4,31

       - Ce știe doar vântul? 

      - Totul. Vântul pe care îl auzi este același vânt care a bătut dintotdeauna. Ploaia ce cade este aceeași ploaie...Vântul și valurile au fost aici de la începutul timpurilor...vântul și apa cunosc tainele lumii. Au văzut și au auzit tot ce s-a spus vreodată. Și dacă asculți, ele îți vor spune toate poveștile și îți vor cânta toate cântecele. Cântecele tuturor celor care au trăit. Milioane și milioane de vieți. Milioane și milioane de povești.

      „Ce știe doar vântul ” este încadrat atât în categoria romanelor fantasy cât și a celor de ficțiune istorică, împletite cu romantism. Recunosc că atunci când m-am apucat să citesc acest roman, am fost puțin sceptică din cauza laturei de fantezie dar acum, după ce am terminat de citit cartea, pot spune ca acest lucru a constituit de fapt farmecul lecturii, ceea ce a adus un  plus de valoare poveștii.

      Eroina cărții este scriitoarea Anne Gallagher, care, după moartea bunicului său, Eoin, pleacă în Irlanda, pentru a-i împrăștia cenușa în lacul Laugh Gill din Dromahair- orășelul unde acesta a copilărit. Ajungând aici, Anne află de la oamenii din partea locului, legenda lacului care spunea că o femeie cu numele de Gallagher s-a înecat în Lough Gill, în urmă cu vreo sută de ani.

      Nu i-au găsit niciodată trupul, dar unii zic că, în nopțile senine, poți s-o vezi mergând pe apă. 

      Ieșind cu barca în larg, Anne ajunse în mijlocul lacului Gill, pregătită să își ia la revedere pentru totdeauna de la Eoin, predându-i povestea vântului și apei. Odată cu căderea cenușei însă, Anne este învăluită într-o ceață densă care o transportă în Irlanda anului 1921. Cel care o găsește, este Thomas Smith, bărbatul care l-a crescut pe bunicul său.

     Plasată în centrul evenimentelor care au marcat istoria Irlandei, Anne ar putea schimba sau modifica viețile celor din jur, datorită cunoștințelor sale. Armistițiul anglo-irlandez, războiul civil din Irlanda sau moartea lui Michael Collins- liderul rebeliunii irlandeze, sunt câteva dintre lucrurile pe care le prezice Anne dar povara a ceea ce urmează să se întâmple nu este deloc ușor de purtat. 

      Dragostea pentru bunicul său se împletește cu dragostea pentru micuțul Eoin- băiețelul care are acum șase ani - asumându-și rolul de mamă al stră-străbunicii sale și iubirea care se naște pentru Thomas . Astfel, trecutul se întrepătrunde cu prezentul ca în legendara poveste a lui Oisin și a lui Niamh, în care timpul nu este liniar ci el este răsucit în cercuri ce se lărgesc sau se contractă la infinit. Unde va alege să rămână Anne e ușor de prezis, întrucât, comparativ cu prezentul, unde nu mai are parte de afecțiunea bunicului, alături de Thomas are parte de toată dragostea de care are nevoie.

      Faptul că povestea țesută de autoare în această carte, este inspirată din evenimente și personaje reale, face ca romanul să fie și mai interesant. Personal, mi-aș fi dorit ca povestea de iubire dintre Anne și Thomas să fie mai nuanțată pe parcursul romanului, abia spre final am simțit emoția și profunzimea iubirii dintre cei doi îndrăgostiți. 

      Nota mea pe Goodreads: 4/5 steluțe.

      

      

     

      

       

„Între cer și pământ”- Jón Kalman Stefánsson

Titlu: Între cer și pământ

Autor: Jón Kalman Stefánsson

Anul apariției: 2014

Editura: Polirom

Număr pagini: 240

Rating Goodreads: 4,16

      Între cer și pământ este prima carte din Trilogia fiordurilor, fiind primul roman tradus în limba română al autorului islandez Jón Kalman Stefánsson.

      Acțiunea se petrece în ținuturile sălbatice și înghețate ale Islandei, unde oamenii, pentru a supraviețui, sunt nevoiți să pescuiască în marea rece și adâncă, înfruntând frigul, vântul năprasnic care suflă dinspre miazănoapte și valurile înspumate ale mării.

      Personajul principal al romanului este un tânăr orfan, numit pe tot parcursul romanului Băiatul, al cărui tată s-a înecat în mare când el avea doar șase ani.

      Cred că lumea asta în care trăim nu e prea bună. N-am amintiri prea limpezi cu tata, ce-mi vine în minte e ce mi-a povestit mama, ea mi-a trimis multe scrisori în care mi-a povestit despre el. Îl descria în vorbe aşa de vii, că mi-a rămas totul în cap, nu trece o zi fără să mă gândesc la el, câteodată am impresia că stă lângă mine, ca să nu mai simt aşa de tare singurătatea. Parcă se uită la mine, parcă mă urmăreşte din fundul oceanului.

      Într-o dimineață, Băiatul iese în larg împreună cu cei șase bărbați din baraca sa, printre care se numără și Barour- prietenul său cel mai bun. Ghinionul face ca Barour să își uite pufoaica și cum vremea s-a schimbat brusc în noaptea aceea, făcându-se din ce în ce mai rece iar vântul suflase nemilos, Barour a murit de frig.

      Într-o clipă apa l-a făcut leoarcă pe Bárður, îi era frig, era aşa de ud şi de îngheţat, încât nu s-ar mai fi schimbat nimic nici dacă i-ar fi dat altcineva pufoaica lui, sacrificându-şi astfel propria viaţă şi poate primejduind-o şi pe a celorlalţi.

      Singurul lucru pe care îl mai poate face Băiatul pentru prietenul său este să înapoieze cartea pe care o citea Barour în dimineața dinaintea plecării și din cauza căreia, acesta și-a uitat pufoaica în baracă. 

      Mi-a plăcut mult cartea și abia aștept să citesc celelalte două volume: Tristețea îngerilor și Inima omului. Deși are puțin peste 200 de pagini, cartea nu se citește repede. Sunt multe personaje, cu nume greu de pronunțat și de reținut. În plus, este genul de carte care te face deseori să te oprești din lectură și să reflectezi la ceea ce a dorit să transmită autorul. Eu am notat-o cu 4 steluțe din 5 pe Goodreads

      Mi-am notat o mulțime de citate, mi-a fost greu să aleg doar câteva, pe care o să le redau mai jos.

      Fericirea, bucuria şi fierbinţeala dragostei, acestea sunt cele trei lucruri care ne fac oameni, care ne ajută să înţelegem de ce trăim şi de ce viaţa e mai grozavă decât moartea.

     Viaţa are chestia asta în plus faţă de moarte: ştii, într-un fel sau altul, la ce să te aştepţi, pe când moartea e cam tulbure, iar dacă e ceva cu care nu se împacă omul, atunci cu tulbureala asta nu se împacă, e mai rea ca toate. 

      Pur şi simplu nu ştiu cine sunt. Nu ştiu de ce trăiesc. Şi nu sunt sigur că mai am timp îndeajuns să aflu.(  Băiatul) 

      Muzica e fără pereche. E ploaia care udă deşertul, soarele care aduce lumina în inimi şi noaptea cea mângâietoare. Muzica uneşte oamenii. 

      „Nu ne puteam vindeca. Nu ne stătea gândul decât la cărţi, la cum să aflăm mai multe, ne însufleţeam dintr-odată, parcă ne pierdeam minţile când auzeam că a mai apărut vreo carte de seamă, stăteam să ne închipuim despre ce e, vorbeam seara, după ce adormeaţi, despre ce s-ar putea afla în ea. Apoi o citeam cu rândul sau amândoi deodată, dacă tot ajunseserăm să punem mâna pe ea, în original sau recopiată“. 

      Ca să-şi găsească rostul, unii o apucă pe un drum tare lung şi greu; poate nu vor găsi niciodată nimic de-adevăratelea, poate nu vor vâna altceva decât umbra unui ţel, urma unei dezlegări, sau poate îşi vor găsi liniştea chiar în căutarea asta.

      Vorbele sunt săgeţi, gloanţe, păsări care-i răpesc pe vitejii din poveşti, vorbele sunt peşti mai vechi decât lumea, care descoperă taine înspăimântătoare în fundul prăpăstiilor, vorbele sunt un năvod larg, cât să încapă toată lumea în el şi să cuprindă cerul, numai că uneori vorbele nu sunt nimic-nimic, numai zdrenţe obosite şi găurite de ger, şubrede adăposturi pe care le calcă în picioare moartea şi nefericirea. 

      (...) viaţa omului nu-i decât înaintare împotriva întunecimilor din lume, împotriva trădărilor, cruzimii, laşităţii, o înaintare care pare deseori cu totul disperată, dar în voia căreia ne lăsăm cât mai e o umbră de nădejde. 

      (...) suntem ce spunem în vorbe, dar suntem şi ceea ce trecem sub tăcere. 

      (...) noi n-o să pricepem niciodată în ce constă legătura aceea care face ca doi oameni să rămână alături toată viaţa, puterea ei e aşa de mare, că nici ura n-o dezleagă. 

      (...) unii oameni ne sunt dragi şi ne îndrăgesc la rândul lor, trebuie să avem grijă de ei şi să ne străduim să nu lăsăm pe mâine ce putem face azi, viaţa e prea scurtă şi uneori se sfârşeşte pe neaşteptate. 

 

 

„Alături de Edward”- continuarea romanului Jane Eyre de Kimberly Bennett

      

      Titlu: Alături de Edward

      Autor: Kimberly Bennett

      Editura: Orizonturi

      Anul apariției: 2013

      Număr pagini: 249

      Rating Goodreads: 3,08

      Romanul Jane Eyre, scris de scriitoarea engleză, Charlotte Bronte, a fost publicat în anul 1847, bucurându-se de un succes fulgerător, urmând romanele Shirley și Villette, alte două opere importante ale scriitoarei.

      Jane Eyre este o tânără englezoaică săracă și orfană, crescută din obligație de către mătușa sa, doamna Reed. După ce devine independentă, la vârsta de 18 ani, Jane se angajează guvernantă , la conacul Thornfield, unde, în inima ei, începe să încolțească o iubire secretă pentru stăpânul conacului, domnul Edward Rochester.

      Alături de Edward, de Kimberley Bennett, continuă povestea lui Jane Eyre, dar este redată dintr-o altă perspectivă, ca soție a lordului Edward Fairfax Rochester. Deși scriitoarea Kimberly se apropie prin stilul de scriere cu cel al lui Charlotte Bronte, cartea nu se remarcă prin acțiune ci urmărește sentimentele și trăirile care o încearcă pe Jane, la începutul căsniciei sale. 

      Nicio căsnicie nu e perfectă, fiind predispusă schimbărilor și încercată de obstacole. Nu există o rețetă a fericirii în căsnicie, eroina fiind de părere, în final, că, dacă nu trebuie să se gândească dacă este fericită sau nu, ea crede că este fericită. Indiferent de piedicile ivite în calea celor doi, indiferent dacă trebuie să se confrunte cu proprii lor demoni din trecut sau cu traumele suferite, doar iubirea este cea care îi va ține cu adevărat uniți. 

            Suntem combinați astfel încât bătăile inimii mele le poruncesc celor ale inimii tale, iar legătura dintre noi ne ține strâns ca într-o menghină. (Edward)

            Niciodată nu vom aparține unul altuia. Suntem împreună de bunăvoie. O soartă dulce-amăruie ne-a adus unul spre altul, și ar putea să ne despartă oricând vrea. În pofida oricărei separări, suntem unul, Edward. (Jane)

      Poate că această continuare a celebrului roman al lui Charlotte Bronte, nu este la fel de impresionantă ca opera marii scriitoare dar nu am avut  asteptări în acest sens de la romanul lui Kimberly, autoarea, fiind o scriitoare contemporană, nu ar fi putut descrie exact întâmplările sau personajele în maniera realistă, de la începutul epocii victoriene așa cum a făcut Charlotte. Cu toate acestea, mi-a plăcut cum și-a imaginat autoarea continuarea acestui roman, oferindu-i pe Goodreads 4 steluțe din 5. 

      Dintre romanele celebre continuate, am mai citit până acum doar Din nou la Pemberley- continuarea romanului Mândrie și prejudecată și mai am în plan să citesc Întoarcerea lui Heathcliff- continuarea romanului La răscruce de vânturi plus cele trei volume intitulate Scarlett, care continuă romanul Pe aripile vântului. 

"Cartea Reghinei" - Ioana Nicolaie

 

Titlu: Cartea Reghinei

Autor: Ioana Nicolaie

Anul apariției: 2019

Editura: Humanitas

Număr pagini: 224

Rating Goodreads: 4,26

      Era într-o ţară o femeie care se numea Reghina. Și femeia aceasta nu era desăvârșită, căci ascundea în suflet o vină mare. Ea se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău. A născut șase fii și șase fiice. Pe alți doi copii n-a putut să-i aducă pe lume. Avea douăzeci de oi, două vaci, doi porci, găini și curci. Și femeia aceasta era mai neînsemnată decât toţi, o slujitoare, o slujnică de alb, care-ar fi putut fi în tot ceasul alungată. Femeia trăia într-o grădină mare, care nici măcar nu era a ei, căci o primise dar de nuntă. Și mai avea o ladă de zestre, încăpătoare, în care nu se știa ce păstrează. O deschidea rar și numai ca să mai pună înăuntru câte-un lucru de care nu se putea despărți.

      Cartea Reghinei de Ioana Nicolaie, ilustrează saga unei femei de la țară, cu greutățile și neliniștile ei, cu familia sa numeroasă, care împreună alcătuiesc un corp de "o mie de kilograme" și cu toată povara pe care o mamă eroină o poate căra.

      Deși are numai vreo 200 de pagini, cartea nu se citește ușor...se citește printre rânduri, printre lacrimi și suspine. Povestea Reghinei îți ajunge la suflet încă de la primele pagini și nu ai cum să nu regăsești în ea măcar o bucată din sufletul tău.

     Cele mai chinuitoare gânduri, cele mai dureroase amintiri sau pur și simplu  frânturi de viață, ne sunt înfățișate într-un mod aleatoriu, ca niște pagini amestecate dintr-un jurnal.

      Încă din copilărie, Reghinei i-a plăcut munca, știind toate rosturile în gospodărie, cosea frumos, făcându-și singura lada de zestre, pe care, la numai șaisprezece ani, o ia cu ea în Văralia, unde va merge să fie nevasta lui Damian- fiu de pastor, cel pe care speră să ajungă să-l iubească.

      Dar vara "care durează trei ani" se sfârșește iar zilele Reghinei nu vor fi doar cu bucurii ci vor fi presărate și cu multă suferință și tristețe. Încă de la apariția primului născut, ea este înșelată de soț, jicnită și bătută, ca mai toate femeile din partea locului.

      Dacă bărbatul te-ajută și te-nțelege, e bun.
Dacă nu aruncă salariul la bufet, într-o singură zi, poţi să fii mulțumită. Mare noroc ca mâncarea aia, păturile, să-și mai păstreze o parte din gust. De cele mai multe ori, nu-ți mai rămâne nimic din ea. Ori se face precum piatra, ori îți deschide răni în gură, ori nimerești mereu un mălai mult prea acru. Bărbatul își face tovarăși, se-mbată, suduie cât e ziua de lungă. Te fugărește prin grădini, de nu mai știi unde să te-ascunzi. E numai și numai după noroc. Puține sunt cele ce scapă și le e bine. Dacă ai vânătăi, trebuie să-ţi pecetluiești gura. Nu zici nimic niciodată, nu te poți face chiar tu de ruşine. Taci şi înduri, mi-a spus mama, că asta-i soartă noastră.

      Reghina muncește ca o slujnică ca să-și hrănească pruncii, căci doar cu alocațiile și rațiile care li se dau, ar muri de foame. Vara, cu mic cu mare, muncesc cu toții la câmp, toamna copiii mai merg la culesul roadelor iar cu banii câștigați își cumpără cele trebuincioase pentru școală. Iarna este vremea când se taie porcii și vreo trei luni au parte de carne.

      Biata mamă le-a îndurat pe toate și nu s-a eschivat de la nicio muncă " fiindcă numai aceea, dacă-i cinstită, îl face întreg pe om."

      Cartea merită, fără doar și poate, ⭐⭐⭐⭐⭐, fiind cartea care mi-a plăcut cel mai mult dintre cărțile pe care le-am citit în ultimul timp.

„Copilul din Toscana”- Rhys Bowen

Titlu: Copilul din Toscana

Autor: Rhys Bowen

Anul aparitiei: 2020

Editura: Litera

Colecția: Blue Moon

Număr pagini: 334

Rating Goodreads: 3,98

      „Copilul din Toscana” este o poveste înduioșătoare de dragoste în vreme de război (...), care m-a pus în încurcătură: pe de o parte nu voiam să se termine, pe de alta n-am putut să o las din mână. Se potrivește perfect cu un pahar de Chianti, la gura sobei. Bravo, Rhys Bowen!- Jacqueline Winspear

       Anul acesta am citit mai multe cărți cu acțiunea petrecută în Toscana și absolut toate mi-au plăcut, fiind fascinată de acest ținut sălbatic și însorit din centrul Italiei. Bineînțeles că nici Copilul din Toscana nu a făcut excepție, cartea fermecându-mă, pe lângă măiestria locurilor descrise, prin modul în care m-am simțit citind această carte, trăind parcă alături de personaje bucuria de a gusta din preparatele toscane delicioase sau de a mă afla printre localnicii veseli și gălăgioși.

      Autoarea britanică, Rhys Bowen construiește acest roman, alternând trecutul cu prezentul, ceea ce conferă narațiunii un plus de suspans și de mister.

      Acțiunea cărții începe într-o noapte friguroasă din decembrie 1944, când aviatorul britanic, Hugo Langley, se lansează cu parașuta din avionul lovit de nemți, printre dealurile sălbatice ale Toscanei. Aici, el este găsit de tânăra Sofia Bartoli, care îl ajută să se ascundă într-o mănăstire părăsită din apropiere și se oferă să-i îngrijească piciorul rănit.

      În aprilie 1973, o avem pe Joanna Langley, care, după moartea tatălui său, se întoarce la domeniul Langley Hall, locul unde a copilărit. Printre lucrurile tatălui ei, Joanna găsește o scrisoare scrisă în limba italiană, pe care citind-o, află că tatăl ei a avut un copil cu o italiancă pe nume Sofia. 

      Contrariată de faptul că tatăl ei, cel care provenea dintr-o familie cu titlu nobiliar și care nu-și arăta niciodată sentimentele, a avut un copil cu o altă femeie, Joanna decide să plece în Italia, pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta în timpul războiului.

      Descoperindu-i trecutul, ea speră totodată să înțeleagă de ce un pictor strălucit cum a fost tatăl ei, a renunțat să mai picteze și de ce în timpul vieții sale a fost un bărbat ursuz, distant și deprimat. 

      După ce ajunge în sătucul din San Salvatore și se cazează la pensiunea Paolei, Joanna se atașează foarte mult de bătrâna italiancă și de familia acesteia, simțindu-se ca într-un loc în care ar putea începe să se vindece. Dar venirea ei nu este văzută cu ochi buni de către toți localnicii. Când un bărbat este ucis, tânăra englezoaică crede că acest lucru s-a întâmplat din cauza ei. 

      Cine este răspunzător pentru crima din Toscana și cine este frumosul copil toscan nu vom afla decât abia la finalul cărții. Mi-a plăcut destul de mult acest roman însă nu l-am văzut ca pe un roman istoric ci mai degrabă ca pe un roman de atmosferă și de dragoste. Mă așteptam ca povestea din trecut să fie mai elaborată din punct de vedere istoric în schimb autoarea s-a concentrat mai mult pe partea romantică dintre cele două personaje. Iar povestea de dragoste din prezent nu prea m-a convins. Într-adevăr a existat atracție între cei doi, dar  mai mult din partea Joannei , personajul masculin mi s-a părut cam absent și  lipsit de credibilitate. În concluzie, mi-a plăcut mai mult povestea de dragoste din trecut decât cea din  prezent.

     Nota mea pe Goodreads pentru această carte este: 4 steluțe din 5.