" Ceea ce nu poate fi ascuns"- Agnes Martin-Lugand

Titlu: Ceea ce nu poate fi ascuns 

Autor: Agnes Martin-Lugand

Editura: Trei

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 367

Rating Goodreads: 4, 21

      De la autoarea fenomenului internațional Oamenii fericiți și beau cafea, am citit mai multe romane dar niciunul nu m-a făcut să mă cufund atât de plăcut în paginile lui așa cum s-a întâmplat cu romanul Ceea ce nu poate fi ascuns.

      După cum sugerează și titlul cărții, autoarea ne înfățișează o poveste învăluită într-o pânză misterioasă. Povestea o are ca protagonistă pe Reine, o femeie în jur de patruzeci de ani care deține o agenție de comunicare împreună cu asociatul și bunul ei amic, Paul. Nimic surprinzător până aici. Dar, când în peisaj apare Nicolas, prima iubire a vieții sale, absolut totul se complică și viața îi este dată peste cap.

      Există momente când totul încremenește, când îți vezi viața trecându-ți pe dinaintea ochilor într-o fracțiune de secundă. E un lucru înfricișător, te destabilizează, mai ales că nu poți lupta împotriva lui. Există un înainte și un după...Anumite lucruri, anumite persoane, lasă urme de neșters, pe care totuși le credem ascunse undeva foarte adânc în noi. Mă luptasem cu încrâncenare să elimin rănile provocate de astfel de amintiri, dar înțelegeam că, orice-aș face, ele rămâneau în mine, eram marcată cu fierul roșu. Tatuată până în cele mai profunde straturi ale pielii.

       Secretul pe care l-a ținut ascuns foarte mult timp , este pe cale să iasă la iveală, fapt ce va afecta oamenii la care ține cel mai mult: fiul ei, Noe, în vârstă de șaptesprezece ani, prietenul său cel mai bun- Paul și omul de care se îndrăgostise recent- Pacôme.

      Fiind convinsă că revederea cu fostul ei iubit ține de hazard, Reine trebuie să-și înfrunte cea mai cumplită teamă. Povara secretului său o apasă din ce în ce mai mult. Dar adevărul devine și mai dificil de comunicat, când află că bărbatul de care se îndrăgostise nebunește este cel mai bun prieten al fostului său iubit. 

      Captivă între dragostea pentru fiul ei și iubirea pasională pe care o simte pentru Pacôme, Reine trebuie să facă niște alegeri dificile care îi vor pune în pericol atât relația familială cât și pe cea sentimentală.

      

     Ce rol va juca iubirea în această poveste complicată de secrete și minciuni? Mai există oare vreo speranță pentru această femeie să-și găsească fericirea? 

      

      Ceea ce nu poate fi ascuns este o poveste emoționantă despre diferitele ipostaze ale iubirii: despre prima iubire și  consecințele ei, despre sacrificiu făcut în numele iubirii sau despre iubirea imposibilă dintre personalități opuse. Agnes Martin a scris atât de frumos această carte încât am fost absorbită total de personajul lui Reine dar și de Paul, Noe sau Pacôme. 

      Ce-i drept, la un moment dat,  am simțit că s-a lungit puțin cu unele fragmente căci parcă nu mai aveam răbdare până la sfârșit și recunosc că am aruncat un ochi la final, ceea ce nu mi s-a întâmplat cu multe cărți. Dar acest lucru nu m-a determinat nicidecum să abandonez cartea ci dimpotrivă am fost impulsionată să citesc mai departe și să aflu cum s-a ajuns la acel deznodământ.

      Surpriza cărții a fost playlist-ul pe care autoarea l-a împărtășit cu noi la finalul cărții,  menționând că muzica i-a fost indispensabilă în scrierea acestui roman. Unele piese chiar se potrivesc foarte bine cu anumite scene din carte. Piesele care mi-au rămas în minte sunt: You're Somebody Else de la Flora Cash, 

This is How I Let You Down- The Franklin Electric și melodiile de la Kings of Leon: Use Somebody, Closer și Cold desert. 

     Nota mea pe Goodreads: 4/5 steluțe. 

"Anul de grație" - Kim Liggett

Titlu: Anul de grație 

Autor: Kim Liggett

Anul apariției: 2019

Editura: Litera

Colecția: Blue Moon

Număr pagini: 324

Rating Goodreads: 4,15

      Cartea Anul de grație, de Kim Liggett, am citit-o datorită unei provocări lansate pe un grup de lectură din care fac parte. Nu știam mai nimic nici despre carte, nici despre autoare așa că înainte să o citesc am citit, fugitiv, câteva recenzii de pe Goodreads, în urma cărora am înțeles că este încadrată în categoria romanelor Young adult și în genul distopic. Trebuie să fie interesantă, mi-am zis mai ales când am văzut că are multe recenzii pozitive. 

      Deși mai citisem romane young adult, din genul distopic am citit doar câteva, dintre care trilogia Jocurile foamei de Suzanne Collins mi-a plăcut cel mai mult. Anul de grație se aseamănă puțin cu romanele lui Collins, întrucât cea mai mare parte a acțiunii are loc în sălbăticie unde personajele se luptă pentru supraviețuire. Dar asemănarea se cam oprește aici. Anul de grație nu m-a captivat de la început așa cum s-a întâmplat cu Jocurile Foamei dar poate că vizionând mai întâi filmele, trilogia a avut un impact mai mare asupra mea și din acest motiv mi-a plăcut mai mult.

      Cartea este structurată în cinci părți, primele patru fiind denumite după cele patru anotimpuri ale anului iar ultimul este intitulat sugestiv Întoarcerea. Mi-ar fi plăcut să avem parte și de capitole dar având în vedere că este relatată la persoana întâi, din perspectiva personajului principal, a fost ușor de citit și așa.

      Acțiunea cărții se concentrează asupra tinerei Tierney James, care la fel ca celelalte fete în vârstă de șaisprezece ani din ținutul Garner, este trimisă în sălbăticie, timp de un an, pentru a-și elibera magia periculoasă. 

      Doisprezece băieți trebuie să aleagă dintre cele treizeci și trei de fete, pe aceea cu care se va căsători după ce se va întoarce din anul de grație, dăruind respectivei fete un voal.

      Tierney speră din tot sufletul să nu se numere printre fetele alese întrucât nu își dorește o căsnicie preferând munca câmpului fiind conectată cu natura încă de mic copil. Tot din copilărie are același vis: o fată cu ochi negri care poartă o floare roșie deasupra inimii. Ce semnificație are oare acest vis? Cunoscând limbajul secret al florilor și al plantelor, lui Tierney îi va fi mai ușor să se descurce în sălbăticie dar va fi oare suficient pentru a supraviețui?

      Recunosc că am fost fascinată de copertă cărții, copertă care simbolizează înfățișarea femeilor din ținut, mai exact modul în care acestea își purtau părul: împletit la spate. Doar culoarea panglicii le deosebea: albe pentru fetele tinere, roșii pentru cele din anul de grație și negre pentru soții. 

      Inocență. Sânge. Moarte.

      După ceremonialul primirii vălului, fetele din anul de grație ajung în sălbăticie unde așteaptă să-si descopere magia și să supraviețuiască în ciuda sorților potrivnici. Nevoite să se descurce cu puținul care li s-a dat, fetele devin tot mai furioase ajungând să se răzvrătească unele împotriva altora, să se lupte cu proprii demoni.

      Ne rănim unele pe altele pentru că doar așa ni se permite să ne exprimăm furia. Când suntem private de alegeri, focul dinăuntru crește. Uneori am impresia că s-ar putea să ardem lumea din temelii cu dragostea noastră, cu furia noastră și tot ce e cuprins între ele.

      Din punctul meu de vedere, cartea a fost cam  macabră și cam deprimantă. Pentru mine a fost prea mult. Mi-aș fi dorit mai multe emoții pozitive și un altfel de final.  Cu toate acestea, mi-a plăcut ideea cărții și am apreciat curajul, ingeniozitatea, caracterul puternic și puterea de sacrificiu a lui Tierney. Mi-a plăcut că și-a păstrat convingerile și a încercat să-și depășească condiția. Din partea mea primește  3 steluțe din 5.

 

" Fiica ambasadorului" - Pam Jenoff

      

Titlu: Fiica ambasadorului 

Autor: Pam Jenoff

Număr pagini: 286

Anul apariției: 2021 

Editura: Litera

Colecția: Blue Moon

Rating Goodreads: 3,6.

      Cartea Fiica ambasadorului face parte din seria Iubita comandantului, scrisă de Pam Jenoff. Deși reprezintă ultima carte din serie, acțiunea este plasată înaintea celorlalte două cărți, pe fundalul reconstruirii Europei după Primul Război Mondial.  

      După cum precizează și autoarea în Mulțumiri, cartea îmbină, într-un mod creativ, faptele istorice cu fictiunea. Fiind fascinată de această epocă, a cercetat îndelungat evenimentele istorice precum și climatul social și politic al vremii respective.

     Fiica ambasadorului este nimeni alta decât Margot, misterioasa primă iubită a comandantului Richwalder, care este menționată doar, în cartea Iubita comandantului. În acest volum, Margot este personajul principal, povestea fiind relatată din perspectiva ei. 

      Însoțindu-l pe Papa la Conferința de pace de la Paris, tânăra Margot îl întâlnește pe Georg, un ofițer german care îi propune să lucreze pentru el, traducând documente confidențiale pentru germani. Captivă între atracția pe care o simte pentru Georg și sentimentul de datorie ca logodnică a lui Ștefan, locotenentul aflat în convalescență la Berlin, Margot își propune să profite din plin de oportunitatea de a se afla într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii și să-și găsească destinul.

      Când o întâlnește întâmplător, pe Krysia Smok, Margot se simte, în mod inexplicabil, atrasă de această femeie misterioasă prin alura ei ca de vrăjitoare, desprinsă din basme, cu pomeți înalți și părul pieptănat în sus ca o regină. Ce rol va juca  în viața lui Margot și cum îi va schimba viața, veți afla, printre altele, dacă sunteți curioși să citiți această carte.

      Glasul Krysiei mă încălzește ca o plapumă. Îmi dă sfaturi înțelepte, ca o soră mai mare cum nu am avut sau ca o mamă pe care abia am cunoscut-o...Emoțiile sunt umane și ne fac bine. Arată că ne pasă.

     Relația dintre părinți și copii este, de asemenea aprofundată în roman, autoarea dezvăluindu-ne, la finalul cărții, pierderea propriului tată, chiar în timp ce lucra la acest proiect. Pierzându-și mama încă de la o vârstă fragedă, Margot dezvoltă o relație apropiată cu tatăl ei dar totodată se luptă să accepte relația acestuia cu mătușa ei.

      O poveste palpitantă, despre prietenie și iubire, despre trădare și manipulare dar și foarte emoționantă, așa cum ne-a obișnuit autoarea americancă. Din aceste motive, eu i-am oferit 5 steluțe din 5, pe Goodreads. 

      " Încadrând povestea personală a lui Margot în viziunea mai largă a lumii de la începutul secolului XX, Jenoff țese cu abilitate conceptele de curaj, credință și iubire în peisajul dramatic."

Booklist 

      

      

„Tess d'Urberville ”- Thomas Hardy

Titlu: Tess d'Urberville

Autor: Thomas Hardy

Editura: Univers

Colecția: Clasicii Literaturii Universale

Anul apariției: 1982

Număr pagini: 443

Rating Goodreads: 3,81

      Anul acesta mi-am propus să citesc mai multe cărți clasice și astfel am făcut cunoștință cu Tess d'Urberville, romanul scriitorului britanic, Thomas Hardy.

      Nu am mai citit nicio carte până acum de la acest autor, așa că voi începe cu câteva date privitoare la biografia sa.

      Thomas Hardy s-a născut în comitatul Dorset, în anul 1840. După terminarea studiilor în Londra, la vârsta de 22 de ani devine arhitect. După o perioadă de cinci ani petrecuți în capitală, el revine în satul natal unde își incepe o carieră alternativă ca romancier. 

      Tess d'Urberville este cel mai cunoscut roman al său, fiind publicat în anul 1891. Romanul este structurat în șapte părți, fiecare parte având un nume semnificativ din punct de vedere al desfășurării acțiunii. 

     Personajul principal este Tess cea mai mare dintre cei șapte copii ai lui Jack și Joan Durbeyfield, o familie nevoiașă din comitatul Wessex. La îndemnul părinților săi, Tess pleacă de-acasă, pentru a-și cunoaște rudele bogate din partea tatălui său, descoperite recent. Prin urmare, îl va întâlni pe Alec d'Urberville, un tânăr lipsit de scrupule, care îi oferă o slujbă ca îngrijitoare la ferma de păsări a mamei sale. Vrăjit de frumusețea tulburătoare a fetei, Alec își pune în gând să o cucerească cu orice preț și astfel, tânăra Tess, fragilă și neajutorată, devine o victimă a circumstanțelor.

      De ce-a trebuit oare ca această frumoasă piele de femeie, delicată ca o floare și curată ca zăpada, să primească pecetea atât de grosolană care-i fusese dinainte hărăzită? De ce se întâmplă atât de des ca tot ce-i delicat să cadă în mâna a ceea ce-i grosolan, ca femeia să cadă în mâna bărbatului care nu-i este potrivit, și bărbatul să cadă în mâna femeii cu care nu se potrivește?

      După o lungă perioadă de timp, Tess își încearcă iar norocul la lăptăria Talbothays, locul unde îl va reîntâlni pe Angel Clare, bărbatul de care se va îndrăgosti. Dar, Tess își jurase să nu se căsătorescă niciodată, fiind bântuită de trecutul său nemilos. Oare dragostea ei pentru Clare o va face să se răzgândească în privința planurilor ei de viitor? Cum se va împăca această dragoste cu trecutul ei?  Clare o iubea dar sentimentele sale erau trainice sau erau doar emoții trecătoare datorate frumuseții ei?

      O poveste tulburătoare despre fatalitate, suferință și caracterul efemer al iubirii, care pe mine m-a emoționat până mi-au dat lacrimile. Bineînțeles că i-am acordat 5 steluțe din 5 pe Goodreads și vă invit și pe voi să o citiți în caz că nu ați citit-o. Eu am pus deja pe listă altă carte cunoscută de la acest autor, Far from the Madding Crowd- Departe de lumea dezlănțuită.

      După ce am citit cartea, am vizionat și filmul realizat în 1979, care mi-a plăcut la fel de mult. Chiar am rămas plăcut impresionată de cât de bine au fost redate anumite scene. 

Citate: 

      Uneori sufletele noastre se pot desprinde de trup, chiar când suntem în viață. Și nu e greu deloc să simți cum se desprinde. Uite te culci noaptea pe iarbă și rămâi ațintit la o stea: una mare și strălucitoare, și te gândești numai și numai la ea. Curând, vei simți că te prăbușești în abisul cerului, la distanță enormă de trupul care parcă nu-ți mai e de folos.( Tess)

     Dragostea ei era prea  pătimașă pentru puterile omului, prea puternică, prea sălbatică, poate chiar ucigătoare.

„Semnificatia romanelor lui Thomas Hardy este semnificația gravă pe care o are viața umană pentru cine o privește înfiorat de destinul ei tragic.”  

- G. Ibrăileanu

„ Eleonor Oliphant se simte excelent”- Gail Honeyman

Titlu: Eleonor Oliphant se simte excelent 

Autor: Gail Honeyman

Anul apariției: 2019

Editura: Rao

Număr pagini: 352

Rating Goodreads: 4.27

      Mereu am fost mândră că mă pot descurca singură. Sunt o adevărată supraviețuitoare- sunt Eleonor Oliphant. Nu am nevoie de nimeni altcineva- nu lipsește nimic din viața mea, nu e nicio piesă lipsă în propriul meu puzzle. Sunt o entitate autonomă.

       Citatul de mai sus reflecta crezul tinerei Eleonor Oliphant, în vârsta de 30 de ani. Dar lumea ei se schimbă radical când îl întâlnește pe Johnnie Lomond, un renumit muzician, de care se îndrăgostește la prima vedere. Îmbrăcat ca un adevărat gentleman, Eleonor este convinsă ca a găsit iubirea vieții sale și bărbatul pe care „Mami” l-ar fi considerat perfect pentru ea.

      Mă convinsesem că el era acela, că el m-ar fi putut ajuta să fiu normală, că ar fi reparat tot ce era în neregulă cu viața mea. Cineva care m-ar fi putut ajuta să mă descurc cu Mami, să îi ignor vocea în timp ce îmi șoptea la ureche, spunându-mi că sunt rea, că am greșit, că nu am fost destul de bună.

      Supraviețuitoare a unui incendiu, Eleonor a fost mutată din plasament în plasament până când a împlinit șaptesprezece ani și a primit apartamentul unde locuiește momentan. După absolvirea facultății, domnișoara Oliphant se angajează la firma de design grafic a  lui Bob, unde îl întâlnește pe Raymond, „un depanator de calculatoare cu o serie de obiceiuri sociale nefericite” și astfel își face primul ei amic.

      Viața lui Eleonor este tristă și deprimantă, marcată de singurătate, vinovăție și temeri dar personajul lui Eleonor te cucerește iremediabil. Am compătimit-o și am îndragit-o totodată pe tânăra domnișoară Oliphant, fiind acaparată încă de la început de povestea ei, pe care autoarea ne-o relatează într-o manieră tragico-comică , învăluind-o în mister până la final. Eu i-am dat 4 steluțe din 5.

      Citate: 

      În cazul în care tăcerea și singurătatea mă apasă și mă bântuie, strivindu-mă, sculptând în mine ca în gheață, trebuie să vorbesc cu voce tare, uneori doar ca să îmi demonstrez că sunt încă vie.

       Unii oameni, cei slabi, se tem de singurătate. Ceea ce nu reușesc să înțeleagă este aspectul foarte eliberator al singurătății – odată ce îți dai seama că nu ții nevoie de nimeni, poți avea grijă de tine fără probleme. Asta e toată chestia: este cel mai bine să ai grijă de tine. Nu îi poți proteja pe alții, oricât de mult ai încerca. Încerci, dar nu reușești, și lumea se prăbușește în jurul tău, arzând complet.

       În zilele noastre, singurătatea este noul cancer – un lucru rușinos, jenant, cu care ai de-a face într-un fel obscur. Un lucru de temut, incurabil, atât de îngrozitor, încât nici nu îndrăznești să-l menționezi; ceilalți oameni nu vor să audă cuvântul rostit cu voce tare, de teamă ca nu cumva să fie afectați și ei sau să provoace astfel soarta și o groază asemănătoare să se abată asupra lor.

      „Când citești despre monștri, am spus, uiți că ei aveau familii. Ei nu apar de nicăieri. Nu te gândești niciodată la oamenii care rămân în urmă ca să facă față consecințelor.”

„ Soția diplomatului”- Pam Jenoff

 

Titlu: Soția diplomatului 

Autor: Pam Jenoff

Editura: Litera 

Colecția: Blue Moon

Data apariției: iulie 2021

Număr pagini: 378

Rating Goodreads: 3,94

      Jenoff explorează, cu sensibilitate și compasiune, situația dramatică lăsată de al Doilea Război Mondial și scoate la lumină această perioadă a istoriei Europei.   

( Library Journal)

      Soția diplomatului este continuarea cărții Iubita comandantului scrisă de Pam Jenoff, fiind a treia carte din serie.

      Personajul principal din acest roman, este, de această dată, un personaj secundar din cel de-al doilea volum și anume Marta Nederman.

      După ce și-a pierdut părinții și prietenii alături de care lucra în rezistență, în timpul războiului, Marta ajunge, grav bolnavă, prizonieră într-un lagăr nazist. Numărându-se printre supraviețuitori, la sfârșitul războiului, Marta se trezește într-o tabără pentru refugiați a Aliaților, unde îl reîntâlnește pe Paul, soldatul american care o salvase din închisoarea nazistă.

      Dar un eveniment nefericit are loc iar Marta este nevoită să plece în Anglia, lăsându-l în urmă pe Paul, bărbatul chipeș de care se îndrăgostise.

      Soarta îi aduce din nou împreună însă, pe cei doi îndrăgostiți, ca să-i despartă apoi într-un mod tragic. Rămasă singură, într-o țară străină, fără familie și fără serviciu, Marta se căsătorește cu Simon, un diplomat britanic, care îi oferă o slujbă ca secretară a sa, la Ministerul de Externe. 

      Când guvernul britanic află că există un spion comunist care le-a compromis activitatea printr-o scurgere masivă de informații, Martei îi revine misiunea de a merge la Praga pentru a obține un cifru, esențial pentru a depista care dintre agenții britanici lucrează, în realitate, pentru sovietici. Astfel, viața Martei va fi pusă din nou în pericol, întâmpinând numeroase obstacole și primejdii pentru a-și îndeplini sarcina. 

      Deși au fost câteva coincidențe incredibile, mi-a plăcut că am avut parte de acțiune și suspans, cartea fiind plină de răsturnări de situații. O lectură captivantă despre eroism, dragoste și trădare, pe care o recomand cu drag! Eu i-am oferit 4 steluțe pe Goodreads. Abia aștept să citesc și cealaltă carte din serie, intitulată, Fiica ambasadorului, pe care am achiziționat-o recent.

      Viața este complicată, răspunde Jan. Este imprevizibilă și scurtă...Dar ține minte, există întotdeauna un preț pentru alegerile pe care le facem.

 

" Arta subtilă a nepăsării" - Mark Manson

Titlu: Arta subtilă a nepăsării: o metodă nonconformistă pentru o viață mai bună

Autor: Mark Manson

Data apariției: Noiembrie 2017

Editura: Lifestyle publishing 

Număr pagini: 238

Rating Goodreads: 3.92 din 5

      Arta subtilă a nepăsării ne prezintă, așa cum reiese și din subtitlu, o metodă nonconformistă de a privi viața, pe care nu am mai întâlnit-o în nicio carte de dezvoltare personală până acum. Nu pentru că aș fi citit eu foarte multe cărți de acest gen, dar cele pe care le-am citit, aveau la bază noțiunea de gândire pozitivă. Ei bine, această carte pune accent, contrar așteptărilor mele, pe latura negativă a lucrurilor, pe valorile neconvenționale, și anume: responsabilitatea, nesiguranța, eșecul, respingerea și, nu în ultimul rând, acceptarea morții. 

      Să nu-ți pese înseamnă să privești în față cele mai terifiante și mai dificile provocări ale vieții și totuși să treci la acțiune.

      Prin responsabilitate, autorul se referă la faptul că omul este responsabil pentru orice i se întâmplă în viață, indiferent dacă este sau nu vina lui. În opinia sa, acceptarea responsabilității constituie primul pas spre rezolvarea problemelor noastre. 

      Ceea ce mi-a plăcut îndeosebi la această carte, sunt exemplele pe care ni le oferă autorul. Nu este genul acela de carte de dezvoltare personală plină de teorie și de "sfaturi" care te obosesc la un moment dat, ci autorul ne expune punctul său de vedere prin exemple concrete din viața lui sau din viața unor personalități. Cartea mi-a adus aminte de Cele cinci limbaje ale iubirii, de Gary Chapman, o carte foarte frumoasă, pe care o recomand oricui, unde scriitorul ilustrează limbajele tot prin exemple concrete. 

      Nu am rezonat chiar 100% cu exemplele lui Manson în ceea ce privește responsabilitatea și aici mă refer la responsabilitatea în fața tragediilor oribile. Sunt de acord cu faptul că noi alegem cum să gestionăm experiențele dureroase, cum le putem transforma în experiențe benefice ulterior, dar consider că acest lucru depinde  de personalitatea și de caracterul fiecărei persoane. 

       Manson ne mai vorbește despre formele nesănătoase ale iubirii, despre relații toxice, despre încredere, despre angajament, despre sinceritate și importanța de a spune „ nu”.

      Problema e că iubirea romantică seamănă foarte mult cu cocaina. Adică, seamănă înfricoșător de tare. În sensul că stimulează aceleași părți ale creierului. Îți dă o stare de euforie și te ajută să te simți bine o perioadă, dar creează cel puțin tot atâtea probleme cât rezolvă, așa cum face și cocaina. 

      Ne definim prin ceea ce respingem. Dacă nu respingem nimic( poate și din frica de a nu fi respinși la rândul nostru), practic nu avem identitate. 

      Încrederea e ca porțelanul chinezesc. După ce l-ai spart o dată, s-ar putea să-l poți reface, cu grijă și atenție. Dar dacă îl mai spargi o dată, se va împrăștia în mai multe bucăți si-ți va fi deja mult mai greu să-l repari. Cu cât îl spargi mai des, cu atât se fărămițează în mai multe bucăți și devine mai imposibil de reparat. Prea multe cioburi și prea mult praf.

      Spre final, scriitorul american abordează subiectul eului conceptual, conform teoriei lui Becker, care susține că omul își dorește să lase ceva în urma lui pentru a compensa dispariția eului fizic, subliniind importanța conștientizării și acceptării propriei efemerităti.

 << Bukovsky scria candva: „Toți vom muri, toți până la ultimul. Ce balamuc. Numai pentru asta și ar trebui să ne iubim unii pe alții. Dar nu ne iubim. Suntem terorizați și aplatizați de mizeriile vieții; Suntem consumați de nimicuri.” >>